…
candva am fost indragostita de un zid. si ne dadeam tarcoale pe la coltzuri de strada. ne faceam ochi dulci, el imi reprosha ca nu i`am frecventat pe rusi, eu vroiam sa fug in lume cu el..
si zidul asta se credea demon. in momentele noaste intime, imi shoptea: “demonul NU poate plange, NU poate iubi, NU poate trai.. Oamenii il fascineaza pe acest fascinant, lumea ii trimite ocheade si butade, el ii maculeaza si spurca pe toti, iar pe Ea o seaca de poveste prin insasi povestea lui.“ Eu il sorbeam din priviri, pentru ca era un zid frumos, si vorbea frumos. si imi doream sa iau un cui si sa imi scrijelesc povestea pe el.
am tinut’o asa o vreme, eu iubindu’l de pe banca alaturata, el reprosandu`mi ca nu l`am identificat, ca nu l`am respins repulsiv, ca nu l`am aratat cu degetul pe strada. pana in ziua cand zidul meu mi`a spus ca se duce la culcare. si cand se va trezi, totul va fi revenit la normal. si de atunci n’a mai vrut sa ma vada. am mai trecut in anii urmatori pe langa el, dar avea ochii inchisi. parca isi schimbase un pic si culoarea.
“..obisnuim sa zabovim in intersectii sau pe la rascruci de drumuri… Oameni, demoni, oameni-demoni, cu totii ne contemplam fascinati pe la rascruci, adulmecandu`ne reciproc si smulgandu’ne unul altuia cate un funest sarut..“
v’am spus ca iubesc un demon? e genial..
..
photo by: richard avedon
